`
ROHUEN

Scurta istorie a Castelului Lázár

Castelul din Lăzarea, a fost construit și locuit de familia nobilă secuiască Lázár, familie cu un rol important în istoria Transilvaniei, atât în timp de pace, cât și în perioade de război. Istoria castelului s-a îmbinat cu soarta familiei Lázár, timp de mai multe sute de ani, cât a servit ca reședință a familiei și loc de dirijare politico-administrativă și juridică a scaunelor secuiești, ale Ciucului, ale Giurgeului și ale Casinului.

Familia Lázár a dat secuimii mai mulți juzi, generali, personalități politice și cultural-religioase. Construirea și dezvoltarea castelului s-a efectuat în mai multe etape, din generație în generație în stilul renașterii târzii, care s-a perpetuat până în zilele noastre. 

Bastionul de intrare este corpul cel mai vechi, datat din 1532, construit de András Lázár I. La sfârșitul acestui secol se menționa deja, curtea dreptunghiulară de 75m x 100m, înconjurată cu pereți înalți de piatră, în interiorul căruia s-au construit pe parcurs clădiri cu diferite funcții. În colțurile curții se află patru turnuri-bastion, trei dintre ele cu secțiuni aproape pătrate și unul de plan poligonal cu șapte laturi. Turnurile sudice erau lăcașul domnișorilor (coconilor) adică: bastionul cu varză și bastionul cu brânză, deoarece în pivnițele lor au fost depozitate aceste alimente. Turnul nord-estic este cel mai mic, are șapte laturi, numit bastionul roșu, și era capela familiei Lázár. Întregul complex a fost prevăzut cu metereze, mașiculuri și drumuri de strajă. 

În urma activității lui István Lázár al II-lea, castelul a devenit un obiectiv fortificat, cu pereți întăriți și cu turnuri amenajați cu orificii pentru vărsarea smoalei. El a fost bunicul principelui Transilvaniei, Bethlen Gábor. Mama principelui, Lázár Druzsina, a rămas văduvă în 1590, și cu cei doi orfani ai săi: Gábor avea 10 ani, István numai 8 ani, s-au întors la casa părintească. Aproape trei ani, până la moartea mamei, viitorul principe a locuit în camerele de deasupra intrării principale. Fratele mamei, András Lázár al III-lea, om sever, având principii de educație militară a avut grijă de educația cuvenită a nepoților. Fiul lui, István Lázár al IV-lea, următorul domn al castelului, a construit sala cavalerilor și temnița din curte. După dorința soției sale de origine poloneză, a fost împodobită fațada cu atică poloneză. În timpul domniei sale moșiile Lázár au avut cele mai mari extinderi. Tot el a construit mănăstirea franciscană de pe deal. 

Urmașul lui, István Lázár al V-lea l-a adăpostit pe Mihnea, voievodul Țării Românești, refugiat aici din fața turcilor. La sfârșitul secolului al XVII-lea năvălirile turco-tătare au distrus o parte a castelului.

 În 1702, Ferenc Lázár al VI-lea a obținut titlul de conte (gróf), dar primul conte Lázár, în urma luptelor dintre curuți și labanți în 1707 a fost silit să se refugieze în Moldova. Când s-a întors, a găsit castelul devastat de generalul labanț Acton. În anul 1711 a început reconstruirea casei doamnelor și domnișoarelor, dar la 21 septembrie 1748 castelul a fost victima unui nou incendiu. Abia s-a terminat reconstruirea și a urmat un nou atac al tătarilor. La sfârșitul secolului, o parte a familiei Lázár se mută din Lăzarea pe alte moșii. Secolul XIX începe cu o dușmănie durabilă între membrii familiei, dușmănie care s-a răsfrânt și asupra castelului. Deși membrii familiei Lázár au ocupat funcții importante în conducerea politică, militară, culturală a Principatului Transilvaniei, starea castelului a fost neglijată. Cele trei porți tăiate în pereții castelului sunt și un indiciu al rivalităților din familie. De exemplu câțiva descendenți: Lázár Árpád – prefect în Bistrița-Năsăud, József Lázár al II-lea cămăraș regal, Jenő Lázár parlamentar, György Lázár general… Ultimii doi au luat parte la revoluția din 1848. După înnăbușirea revoluției s-au prezentat voluntari în fața autorităților austriece și au fost condamnați la moarte.

În 1862 Orbán Balázs, marele călător și scriitor, a vizitat și acest castel, găsind turnurile fără acoperiș și o patre a clădirilor ruinate. La sfârșitul secolului XIX situația castelului este mai părăginit. Războaiele mondiale au distrus puternic castelul, în 1948 nu a putut fi naționalizat. Mai târziu ruinele au fost luate în inventar de către muzeul din orașul Gheorgheni.

 În anii 1960 muzeologul Tarisznyás Márton a organizat săpături arheologice, dar obiectele găsite zac în muzeu. Din anul 1974 ziaristul Zöld Lajos și artiștii plastici Gaál András și Márton Árpád au organizat annual tabere de creație pentru artiști plastici, sub numele de “Tabăra Prieteniei”. Din venitul realizat de această tabără și din imensa muncă voluntară a localnicilor s-a reușit reconstruirea mănăstirii și a castelului în forma actuală. Din anul 1979 s-a înființat anual și o tabără de creație populară, numit㠓Claca frumoasei creații”.

În sălile vizitabile ale castelului sunt expuse creațiile realizate în aceste tabere. Momentan, în incinta castelului se află, Centru Cultural și de Arte Lăzarea instituție subordonată a Consiliului Județului Harghita.
Hargita Megyei Kulturális Központ
Hargita Megyei Hagyományőrzési Forrásközpont
Hargita Megyei Mûvészeti Népiskola
Kájoni János Megyei Könyvtár
Hargita Kiadó
Kovászna Megyei Mûvelődési Központ
Budapest Galéria